Avem reduceri, dar nu are cine să se bucure de ele



Am scris cu tot sufletul și cu toată sinceritatea articolul “Reduceri pe bune | Love Yard Sale “ pentru că de fiecare dată am plecat cu zâmbetul pe buze de acolo și cu produse extraordinare. Am decis să schimb rolul și să fiu participantă. Am plecat de acasă cu inima deschisă pentru a vinde măcar o parte din hainele pe care le-am avut, pentru a recumpăra altele tot de la târg, în nici un caz pentru a mă îmbogății.
Am investit în primul rând sufletește, iar mai apoi material pentru a-mi înfrumuseța standul, pentru că era și un premiu în joc pe care știam că-l pot câștiga, având o experiență în spate. Am luat tot felul de nebunii, de la baloane până la brioșe pe care le-am făcut eu și la care am aruncat o groază de compoziții până am reușit să obțin produsul dorit. Am scris povești la haine, tocmai pentru a face totul cât mai atractiv + etichete personalizate pentru fiecare produs în parte. Am dat totul, n-am primit nimic în schimb și totuși am rămas pozitivă, alegându-mă cu un set din două piese splendid de la Paris, cumpărat de la una dintre participante.
Am simțit tensiunea încărcată încă de când am pașit în cafenea și tot auzeam că sunt slabe vânzările, totul se bazează pe noroc și cam atât … dar am rămas pozitivă și am sperat că roadele muncii mele vor fi răsplătite. Nu s-a întâmplat așa. Au fost 15-20 de vizitatori dintre care 10 s-au uitat la 2 produse și au trecut mai departe. Nu cred că doar 20 de persoane au auzit de acest târg … cel puțin 700 au auzit din ceea ce am promovat eu + cei care știu pentru că au văzut afișul de la intrare + cei aproape 4000 de pe Facebook. Am vrut norocul extraordinar de a avea la dispoziție o mașină pentru a transporta toate cele peste 150 de piese vestimentare atent călcate și aranjate fiecare pe câte un umeraș, rămânând să mă întorc cu RATB/METROU (pentru că în mintea mea, speram ca măcar jumătate din ele să le dau, fiind majoritatea sub prețul de 50 lei și foarte diversificate). Nu am reușit să dau nici măcar o bluză. O simplă și umilă bluză care costa 10-20lei… Cu două ore înainte de închiderea târgului, am avut de ales între a pleca pur și simplu cu aceeași mașină cu care am venit, să dau aproximativ 100lei pe TAXI sau să mă car cu 1 troler imens și 6 huse pline cu 5-6 rochii fiecare, foarte grele. Am ales să-mi fie mie bine și să plec, dar mi s-a explicat că există un regulament pe care trebuie să-l respectăm( ceea ce mi se pare și normal) și am ales calea de mijloc. Am transportat doar o parte din haine pentru a nu le da celorlalte participante imboldul de a pleca și ele, iar cu cealaltă jumătate m-am chinuit pe RATB .  M-am lăsat pe mine și am ales să le fie celorlalți bine. Cu toate eforturile …. n-am câștigat .
Nu cred că voi mai dori sa fiu în postura de participant și voi rămâne la comoditatea de a vinde online , dar ca simplu cumpărător voi continua să particip.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sprâncene? Ce? Cum? Unde? Cât?

Fericire pe bază de haine | Resale Shop

Albi ca zăpada | Albirea dinților