V for Balaban | Revanșa








Revanșa? Da, revanșa. Data trecută, când m-am hotărât să particip la V for Vintage ediția 17, a trebuit să trec printr-o serie de peripeții și să ajung acolo încălțată cu cea mai proastă pereche de adidași a mea și cu cea mai puțin fashionistă ținută. Sinceră să fiu ... nu mă așteptam să fie un eveniment de o asemenea amploare și toată lumea să fie țais ... Să nu mai zic de gafa gafelor! Am fost pentru vintage și am plecat cu ochii în soare pentru că nu mi-am dat seama că mai există o altă intrare în care se află vintage-ul ... și nici n-am întrebat că mi-era rușine ... cine a zis „Cu rușinea mori de foame!” ... nu s-a înșelat deloc.
(Click ->aici-< pentru a citi articolul de la ediția trecută)

De data asta, m-am îmbrăcat la patru ace(vorba aia), mi-am luat pantofi cu cioc și toc (vorba bunicii mele) și am plecat spre locație. Toate bune și frumoase, ajung acolo, pac haine, pac vintage mă uitam și mă tot uitam și când ridic privirea ... Andreea Balaban ... știam că o să fie acolo(era și culmea să nu știu) și eram pregătită emoțional de acasă, dar socoteala de acasă nu se pupă cu cea din târg. Deja parcă era mai cald în cameră și gândirea mea cedase. Auzeam din când în când “Să știi că am venit pentru tine” în conversațiile fetelor care se aflau acolo și veniseră să o vadă pe bloggerița/vloggerița lor preferată și am simțit că V for Vintage se transformase în V for Balaban și Vintage, ceea ce din punctul meu de vedere este cea mai bună combinație. Mă mai uitam și fix în momentul ăla se uita și ea, știam că trebuie să mă bag în seamă, știam ce trebuie să zic, dar nu puteam nici dacă mă forțai. Și cum stăteam eu așa în panica mea aud din spate Dacă nu vrei să vi tu la mine, vin eu la tine.” Dacă mai devreme ziceam că îmi cedase gândirea, acum mă simțeam ca o legumă, se instalase ceață în privirea mea și emoțiile o luam razna. Dacă cei de la emisiunile culinare spun că le fuge pământul de sub picioare atunci când așteaptă verdictul, înseamnă că n-au cunoscut-o pe Balaban... să vadă acolo trăire.
Am îmbrățișat-o, după m-am uitat la ea, după am îmbrățișat-o iar, am vorbit puțin și ușor, ușor îmi reveneam la normal. Am făcut și o poză ca să am cu ce mă lăuda acasă. Deja se formase o gașcă de fete pe acolo, dar simțeam că nu e momentul meu și am zis că de data asta nu mă aventurez. Poate data viitoare când o să fiu mai sigură pe mine, nu se știe niciodată. M-am mai uitat pe acolo, mi-am găsit în cele din urmă și o pereche de cercei care să nu-mi sfâșie portofelul și am plecat. Nu înainte să o mai salut încă o data pe Andreea. Dar nici acum n-a fost ușor ... Am urmărit-o puțin, să văd cum stă treaba, să nu fie prea multă lume în jur, să nu fie ocupată cu altceva, chestii d-astea normale. Am prins-o în cele din urmă afară. Și am ieșit ... și ... stăteam la 5 metri distanță cu spatele ... și încercam să-mi fac iar curaj ... și iar încercam .... până mi-am dat seama că e nasoală rău treaba cu lipsa curajului sau mai bine zis ... a tupeului și am pus piciorul în prag și m-am dus. Am stat câteva secunde „în umbră”, cât să mă observe și am început să vorbesc complet normal și relaxat, am stabilit și o dudă care sper să se întâmple în cele din urmă și ne-am mai tras o poză ca să fiu sigură că arăt omenesc măcar în una. Dacă are cineva leac pentru simptomele mele ... promit că o să fiu client fidel. Până atunci, nu-mi rămâne decât să tot încerc.




Am plecat spre cel de-al doilea eveniment, dar nu înainte să mă opresc la Universitate să văd ce se întâmplă pe acolo. Erau câteva tarabe cu diverse chestii și prima dată m-am oprit la taraba cu ochelari de soare ca să-mi iau o pereche cat eyes pe care o tot caut de ceva timp și apoi m-am mutat apoi la una ... cu vechituri ... și ce mai vechituri ... Dar când am auzit că o sticluță puțin mai mare ca unghia mea care avea două fire de globen costă 50 lei ... dar vânzătorul este atât de amabil încât mi-o lasă la 40 lei ... am zis nu se poate ... m-am mai uitat, ba o gentuță, ba o cutie de bijuterii minusculă dar foarte frumoasă ... dar toate foarte scumpe! Oamenii știau ce vând acolo(din păcate) și țineau de preț ca de ochii din cap. Asta e, data viitoare poate am mai mult noroc. Până atunci, mă mulțumesc și cu o pereche de cercei.





Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Bucarest Stail | Macanache Dubla Lansare

Sprâncene? Ce? Cum? Unde? Cât?

Fericire pe bază de haine | Resale Shop